Toamna lui Bacovia a predat deja de mult timp ștafeta, lăsând anotimpului alb bucuria de a îmbrăca în cleștar ținuturile de poveste ale României. Mânați de curiozitate și dorința de a scăpa de gratiile invizibile ale coliviei în care suntem captivi de aproape un an, am plecat la drum hai-hui, pentru o tură foto în Culoarul Rucăr-Bran. Era final de octombrie.
Nu ne dăm în vânt după zona de munte în vreme de toamnă gri și posacă, însă culorile de anul ăsta au fost magice. Acuarelele de octombrie ar trebui să fie cele mai căutate produse din librăria toamnei. În fiecare an.
Traseul a pornit dis-de-dimineață din secuime, de la Lacul Sfânta Ana. Zona este amfitrioana petrecerii de toamnă an de an, pentru zeci de obiective și aparate foto. Pentru zeci de ochi curioși și picioare plimbărețe. Anul ăsta a fost și gazda noastră. De mult timp nu ne-am mai încumetat să mergem toamna la munte. În general o asociem cu frig, ploi și vreme urâtă, însă de data asta am avut bilete în primul rând la cel mai frumos spectacol de nuanțe arămii, la Lacul Sfânta Ana.
Dacă nu adie vântul iar cerul este senin, în apă se oglindesc aproape perfect coroanele copacilor care stau de strajă lângă lac. Sunt foarte colorate, pe alocuri chiar stridente.
Câțiva câini de talie mare păzesc cuminți locul aproape pustiu la primele ore ale dimineții. Cu fiecare rază de soare care răzbate prin stratul de ceață matinală, înfățișarea locului se schimbă. Prinde viață. Culorile meșteșugite în sânul toamnei se asortează perfect, ca și cum un pictor maestru zămislește ascuns pe undeva, opera de artă.
Apar și alți ochi curioși. Din ce în ce mai mulți…așa că decidem să plecăm, însoțiți de unul din paznicii patrupezi ai locului.
Ce a fost nou la Sfânta Ana (cel puțin pentru noi)?
*Zona lacului a devenit arie protejată și nu se mai poate merge cu mașina până sus. Ultima porțiune de drum de aproximativ 15 minute se face pe jos, numai bine pentru sport și mișcare în aer liber.
*Rezervaţia Tinovul Mohoş este închisă turismului, momentan
Traseul a continuat cu satele de la poalele Pietrei Craiului: Șirnea, Ciocanu și Podul Dâmboviței, iar înainte de lăsarea serii am redescoperit Fundata și Fundățica.
Sunt locuri ce odinioară ne primeau cu nămeți și flori de gheață desenate pe geamurile aburite ale caselor care ne găzduiau. Acum le-am găsit luminoase și colorate…ca niciodată.
În Fundata, soarele îți umple sufletul de lumină și culoare. Șoseaua principală din sat e ca un roller-coaster pe care l-ai închiriat doar pentru tine. Urci, cobori, urci, cobori…Nu e nimeni pe drum, în afară de câțiva săteni grăbiți spre treburi doar de ei știute. Din când în când liniștea e întreruptă de sunetul domol al tălăngilor sau de râsetele zglobii ale copiilor. Începe să apună soarele…
Nici Șirnea, Ciocanu sau Podul Dâmboviței nu se lasă mai prejos. Deși nu sunt atât de populare ca Fundata, am captat și aici imagini de poveste, într-o liniște pe care n-am mai simțit-o încă din vremea copilăriei, când astfel de zile aveau aromă de fân uscat și miros de lapte proaspăt.
Recomandări
*Dacă pleci la drum în zonă, Pensiunea Restaurant Piatra Craiului din Dâmbovicioara, te poate găzdui într-un cadru natural splendid, foarte aproape de Peștera Dâmboviciora. Prețul pentru o noapte de cazare e rezonabil (200 lei/noapte/cameră dublă cu balcon și view), având în vedere condițiile și curățenia pe care le-am găsit acolo.
*Dacă ți se face foame și îți e dor de preparate ungurești, Hanul Hotarul Ciucului din Bixad, gătește cea mai bună ciorbă de cartofi cu tarhon și cel mai bun gulaș cu fasole, iar prețurile sunt modice.
Te las cu și mai multe fotografii colorate,
