Piramidele de la Giza și Cairo – incursiune în trecut

Hurghada. Ora 01.00 AM. După doar 4 ore de somn forțat, la auzul alarmei stridente a ceasului deșteptător, ne ridicăm din pat ca teleghidati. Ne echipăm corespunzător și plecăm grăbiți spre recepția hotelului, în așteptarea autobuzului care ne va conduce spre piramidele de la Giza – parte din cele 7 minuni ale lumii antice. Forfota e mare la urcarea în bus-ul modern. Lumea aduce bagaje multe, parcă ar sta o lună. Noi de ghemuim undeva pe locurile din spate și încercăm să adormim, înghesuind la picioare pungile cu micul dejun pregătite decuseara de cei de la hotel. Ni s-a spus că drumul e lung. Aproape 6 ore sunt de mers pe un drum pustiu și pe alocuri plictisitor.

Frigul ascuțit de afară pătrunde în autobuz, răcind geamurile care se aburesc puternic. Degeaba cer cu înverșunare un pic de căldură. Mi se răspunde sec că e destul de cald. Mă acopăr cu tot ce am și încerc să recuperez orele de somn.

Curbele strânse întrerup fiecare încercare de a adormi profund. Din 10 în 10 minute tresar și încordez mușchii pentru a nu aluneca peste colegul de scaun. Șoseaua principală de la care nu ne abatem preț de câteva ore, își face loc kilometru cu kilometru printre spărturile în munte, salutând de la mică distanță uneori, coasta Marii Roșii. Nu se zărește foarte bine peisajul despre care citisem că e demn de a fi imortalizat. E încă întuneric. Beau dintr-o sticlă de cafea pregătită cu migală de soț – fan înfocat al cafelei la pachet în orice conjunctură.

Nu știu dacă băutura e magică sau nerăbdarea-mi înnăscută e de vină, însă nu mai vreau să ațipesc. Începe să răsară soarele. Timid, colorat dar foarte hotărât, își aruncă razele aurii peste întinderea neagră ce cuprindea până de curând împrejurimile. Imaginile proiectate prin geamul autobuzului încep să capete un contur difuz. Se întrezăresc siluetele diforme ale ridicăturilor înalte de piatră amestecată cu nisip, de-o parte și de alta a drumului. Privirea încearcă să țină pasul cu viteza cu care ne deplasăm și face salturi rapide în toate direcțiile, captând fiecare nuanță de auriu desenată de soarele acum deja instalat sus de tot, în vârful cerului.

După o oprire scurtă pentru dezmorțire și ceva de mâncare, la îndemnul șoferului și al ghizilor, o luăm din loc hotărâți. Nu pot să nu observ arma din dotare purtată cu mândrie de unul din însoțitorii de grup. Ține loc de escortă. În perioada asta nu am avut aprobare pentru a fi escortați către Cairo, deși poveștile spuneau că grupurile organizate au nevoie de astfel de demersuri dacă se deplasează pe traseul ăsta. Drumul e liniștit dar suntem opriți totuși pentru verificări suplimentare. Controlul nu durează mult, așa că ne ocupăm din nou locurile și pornim pe ultimul segment de drum care ne desparte de Cairo.

Am scăpat de frig! Începe să se simtă căldura înăbușitoare a soarelui care trimite temperaturi ridicate în interior, prin geamurile etanș închise ale autobuzului. Scoatem de pe noi toate hainele groase, rând pe rând. E inutil să cerem un strop de răcoare, după ce în urmă cu câteva ore am cerut căldură.

Viteza autobuzului scade simțitor. Ne apropiem de Cairo și se simte schimbarea de registru. Trecem de la șoseaua lină, la o șosea găurită, printr-o zonă ce se vrea a fi una cu cartiere rezidențiale. De la distanță se disting pe marginea drumului clădiri înalte, aproape lipite una de alta. Sunt monocrome: alb sau bej murdar. Imaginea pare furată din vechile țări ale Imperiului Sovietic, cu blocuri multe și dese construite haotic în spații strâmte, pentru clasa muncitoare. De la distanță însă, peisajul te fură. Poți jura că ești pe cale să intri într-un oraș modern, cu zgârie-nori și edificii luxoase de corporații.

Pe măsură ce ne apropiem de destinație, orașul capătă o aură dezolantă. Claxoanele se înmulțesc simțitor, traficul devine greoi și pare că înaintăm spre trecut. Traversăm zona de periferie din Cairo. Culorile sunt amestecate toate cu nuanțe de maro închis, fumuriu pe alocuri. Clădirile sunt îngrămădite în spații insalubre iar accesul la ele pare că se face doar dacă ești într-o formă fizică de invidiat. Poduri ruginite, scări sparte, etaje prăbușite, acoperișuri neterminate, sârme pline cu haine puse la uscat într-un aer greu de respirat, impregnat cu miros de balegă și gunoi fermentat…

Nimic nu impresionează în sensul plăcut, cel puțin nu în zona asta. Ba mai mult, cu fiecare pod străbătut ce traversează arterele principale de la intrarea în oraș, s-a insinuat treptat teama de prăbușire cu tot cu autocar, peste oamenii care-și duc traiul zilnic furnicând pe drumurile periferiei din Cairo. Cu cămile, cu căruțe…cu tot ce au.

Muzeul Egiptean din Cairo

Fără măști și fără distanțare (2019), ne așezăm cuminți la coada lungă cât o zi de post. Ghizii se ocupă de procurarea biletelor pentru care plătisem deja și ne întreabă imperativ dacă nu cumva vrem (contra cost) și o croazieră pe Nil. „Vrem! Cum să nu?”.

Muzeul Egiptean din Cairo este așezat în zona bună a orașului. N-ai crede că ești în același loc în care cu câteva zeci de minute în urmă îți era frică de un accident sau de prăbușirea clădirilor pe lângă care treci. Iarba verde și frumos curățată împrejmuiește zona parcării iar hotelurile de renume se ițesc în depărtare, arătându-și mândre zecile de etaje cu vedere asupra Nilului. Cu toate astea, ceva nu-mi place. Însă regret totuși că n-am poposit mai mult de o zi în orașul piramidelor. Sunt convinsă că are multe de oferit. Probabil oboseala își spune cuvântul și devin irascibilă, cu gândul la prânzul ce își trimite deja telepatic către noi, aromele arăbești.

Muzeul schimbă traiectoria gândurilor către vremuri demult apuse, cu soli ce trimit răvașe scrise pe papirus, cu imagini mentale proiectând vechi așezări egiptene și ritualuri de înmormântare cel puțin ciudate pentru timpurile noastre. Incursiunea în trecut este inevitabilă. Mă cufund în tăcere, admirând cu nesaț sarcofagele grele din piatră expuse și vitrinele cu artefacte descoperite de-a lungul timpului. Nu te plictisesc cu detalii, o să le afli și tu la fața locului. Doar reține că muzeul este foarte mare și foarte captivant.

Piramidele de la Giza

După scurta croazieră pe Nil cu o bărcuța rudimentară și neîncăpătoare, mergem către restaurantul cu vedere la platoul pe care se află piramidele. Acolo, în miros de condimente locale, gălăgie și mult abur, facem planul pentru traversarea platoului Giza. „Nu lăsați pe nimeni să va fotografieze cu propriile telefoane, dacă nu sunteți dispuși sa le oferiți sume frumușele după”, „Nu acceptați oferte de la ghizii locului”…vin din scurt sfaturile ghidului nostru. Ne conformăm, nu știm prea multe despre regulile nescrise de aici.

Urcăm în autobuz pe locurile desemnate la începutul călătoriei și plecăm spre platou. Drumul lasă să se întrezărească din ce în ce mai mult vârfurile celor mai iubite și misterioase piramide din lume! Pe măsură ce ne apropiem, dimensiunea lor devine copleșitoare pentru ochii neobișnuiți cu asemenea priveliști. Și se măresc din ce în ce mai mult, până când camera foto a telefonului nu le mai poate cuprinde în întregime. Aș vrea să cobor la fiecare sută de metri pentru poze. Știu că nu se poate și mă întreb ce poate să mă mai surprindă.

Platoul este imens, o întindere nesfârșită de nisip fin și auriu care dantelează periferia orașului Cairo, la marginea Saharei Occidentale. Nu sunt dune pe nicăieri, însă dacă te poziționezi corect ai vedere panoramică asupra întregii metropole care sălășluiește cuminte, de sute de ani, la poalele celor trei coloși din calcar: Piramida lui Keops – marea piramidă și cea mai veche din cele aproape 70 de piramide existente pe platoul din Giza, Piramida lui Kefren și Piramida lui Mykerinos.

Privirea se joacă timid pe imaginea celor trei construcții impozante. Picioarele vor să o ia la sănătoasa prin nisipul galben și să te poarte ca gândul până aproape de vârfurile ascuțite. Vrei să scrutezi toate detaliile fațetelor, să afli povestea fiecăreia și să te transpui la momentul începerii construcției. Vrei să ȘTII.

Contemplarea e întreruptă de forfota care se creează în jurul nostru la intrare. Primim indicații despre ora la care trebuie să revenim și aproape fugim cu nerăbdare către locul din care se organizează plimbări de-a lungul platoului. Nu am aflat nici în ziua de azi dacă te poți plimba liber, pe jos (eventual) în picioarele goale, pe întinderea colorată printre minunile arhitectonice.

Băieții se urcă pe cămile…noi închiriem o trăsură. Nu agreem plimbarea între cocoașele animalului. Acum nu mai agreem nici plimbarea cu trăsura 😀 Am slăbit 2kg de teamă să nu se rupă în bucăți. Viteza cu care ne deplasam era amețitoare, iar drumul…să zicem că nu e deloc lin. Probabil dacă ai ceva probleme cu coloana, riști să pleci accidentat de acolo.

Finalul drumului lasă în urmă o altă priveliște amețitoare. Cele trei piramide sunt expuse în ordine descrescătoare ca mărime și par atât de aproape una de alta! Le iubeșți din prima clipă în care ti-ai întors privirea către ele. Mă așez pe nisip și privesc pierdută la minunea din depărtare. Soarele se joacă frumos cu traiectoria pe care sunt poziționate, colorându-le într-un galben strident. E cald. Facem multe fotografii. Se oferă și vizitiul să ne ajute. Știe el câteva trucuri care pot crea iluzii optice, știi tu…ciupirea vârfului piramidei sau sprijinirea pe una din margini. Pozele nu ies senzațional însă nu îmi pasă. Voiam doar să ating piramidele cu privirea atât cât să-mi sculpteze retina.

Suntem atenționați că e timpul să ne întoarcem. Urc în trăsura buclucașă și îmi fac o cruce mare în gând, rugând în același timp birjarul să meargă cât se poate de încet. Glumește și pornește în trombă, mai tare decât la venire. Nu mai vociferez și-l las să-și facă meseria. O ști el ceva, chiar dacă osia scârțâie și troncane amenințător. După ce cobor, aproape că fug de el. Teama a umbrit puțin bucuria întâlnirii cu cele mai frumoase obiective turistice din Egipt.

Sfinxul

Excursia la platoul Giza se termină (sau începe, în funcție de modul de organizare al agenției locale) cu Sfinxul. Capul de faraon cu trup de leu pare că păzește minunile piramidale. Stă strașnic acolo, ca o necuvântătoare credincioasă de sute de ani. Dacă te uiți atent îi poți observa și lăbuțele prăfuite și ușor tocite. Probabil în alte vremuri, silueta trupului de leu era mult mai pronunțată. Ghidul ne povestește că în trecut statuia a fost pictată, însă secolele și-au pus amprenta puternic peste minunatul vestigiu. Acum e de culoarea piramidelor și e aliniat perfect cu traiectoria drumului de piatră ce duce la Piramida lui Kefren.

Oricum ai încerca să analizezi plasarea în spațiu a construcțiilor de la Giza, nu poți să nu remarci o poziționare bine calculată și deloc stabilită la întâmplare. Imaginile se succed natural, astfel încât ochiul privitorului să fie în permanență plin de frumos, plin de…piramide 🙂

Tu ai fost?