Istanbul în pandemie – repere și detalii

Scrâșnesc din dinți când văd că situația pandemică la nivel mondial nu s-a schimbat în bine din martie până acum. Deși aș fi jurat la vremea respectivă că sărbătorile de iarnă o să mă prindă zâmbind atunci când îmi voi aminti de restricțiile din primăvară, iată-mă-s în prag de Crăciun neștiind pe unde să scot cămașa. Nu mă vait totuși, pentru că în cele 9 luni de la declanșarea pandemiei am reușit destul de timid să ies prin și din țară de câteva ori. Atât cât mi-a permis „lațul” corporatist 🙂 Am ales Istanbul în pandemie, ca ultimă escapadă internațională pentru 2020.

De ce Istanbul?
  • Pentru că Turcia a ținut sub control numărătoarea cazurilor permițând accesul turiștilor fără restricții, lucru care s-a tradus și în eliminarea șanselor că ea să intre pe lista galbenă a României.
  • Pentru că nu mai văzusem Istanbul de 5 ani
  • Pentru că Turkish Airlines s-au dovedit foarte eficienți în gestionarea zborurilor în vreme de restricții
  • Pentru că un zbor la Istanbul durează mai puțin decât un drum până la Brașov
  • Pentru că Istanbul va rămâne mereu orașul situat pe două continente, orașul care intrigă și inspiră deopotrivă
1130626
1130634
1130638 1
Ce s-a schimbat în Istanbul în vreme de pandemie?

Nu multe. Aspectul cel mai important este lipsa aglomerației de altădată. Dacă mă întrebi pe mine, asta ar putea fi linia demarcantă între o zonă sigură și una nesigură din punct de vedere covid-19. Asta și faptul că masca se poartă peste tot, atât în spații închise cât și în cele deschise. Nici dezinfectantul nu lipsește pe nicăieri.

Am descoperit un Istanbul aerisit și pe alocuri deprimant. Efectele pandemiei se văd pe chipurile proprietarilor de hoteluri, de restaurante sau pe cele ale vânzătorilor de orice fel, de la magazinele de lux din cartierul Nisantasi până la gheretele cu apă plată și porumb copt din Taksim sau Istiklal. Cu toate astea orașul încă vibrează. Deși metropola nu mai are strălucirea de altădată, atmosfera generală e una plăcută pentru turistul de rând care visează la 1001 de nopți și adoră culorile stridente de pe carpetele cu Răpirea din Serai sau din galantarele cu condimente.

1130644
20201213 204500
1130685
Ce poți vedea în Istanbul în vreme de pandemie?

Cam tot ce puteai vedea și în vremurile bune, cu mențiunea că acum poți respira fără a o face în ceafa altcuiva. Poți face chiar și poze doar cu obiectivele turistice, fără a fi nevoit să rogi oamenii să se dea la o parte. Mai facem și treburi de astea uneori, de dragul artei.

Obiective
  • Moscheea Albastră: este în proces de renovare și e închisă vizitatorilor. De afară se văd schelele amplasate pe interior și muncitorii care lucrează de zor printre puținii localnici care intră să se roage
  • Ayasofia: nu există taxă pentru vizitatori și este nevoie să te descalți la intrare
  • Palatul Dolmabahce: taxa de intrare este 120 TL/persoană (60 lei) pentru un tur complet al interiorului
  • Palatul Topkapi: taxa de intrare este 100 TL/persoană (50 lei) la care se adaugă opțional 70 TL/persoană (35 lei) pentru accesul la apartamentele private din palat (Topkapi Harem Apartments)
  • Turnul Galata: taxa de intrare pentru a urca la ultimul nivel și a admira priveliștea asupra orașului, este de 25 TL/ persoană (13 lei)
  • Stadionul Beșiktaș (pentru iubitorii de fotbal)
  • Piața Taksim și Bulevardul Istiklal
  • Podul Galata: coboară în stația Eminonu dacă ești cu transportul în comun și vii din Sultanahmet. O să admiri podul Galata în toată splendoarea, înainte de a trece în Beyoglu. Dacă în schimb vii dinspre Beyoglu, pregătește-ți ochelarii de soare și aparatul foto. La orele apusului priveliștea asupra zonei vechi din Istanbul și asupra zecilor de pescari adunați pe pod, este unică. Dacă ti-e foame, răbdă un pic la coada care se face la tonetele de la baza podului pentru sandwich-urile cu peste. Miroase al naibii de bine!
  • *Croazieră pe Bosfor: taxa oficială pentru o croazieră organizată este de 30€/persoană însă la achiziționarea biletului de la cei care le vând peste tot prin zona turistică a orașului, se fac reduceri consistente. Astfel, prețul ajunge la 15€/persoană
  • **Plimbare în cartierul Nisantasi: din Sultanahmet ia tramvaiul T1 în direcția Karakoy. De acolo caută să iei autobuzul M50. Te va lăsa oriunde vrei pe artera principală din Nisantasi care e plină de magazine. N-ai cum să reziști tentației.
*Pont: poți opta pentru o croazieră pe Bosfor pe cont propriu, în sensul în care cumperi bilet pentru ferryboat direct de la ghișeu. Așa ai avantajul că poți merge când vrei și nu ești condiționat de cursele organizate special pentru turiști. După ce am experimentat o astfel de croazieră în Budapesta, recomand cu tărie varianta nocturnă în Istanbul. Priveliștile sunt amețitoare, cu atât mai mult cu cât este foarte posibil că în timpul călătoriei să înceapă și cele câteva minute mistice de rugăciune care sigur ar desăvârși experiența musulmană.
**Notă: un bilet de tramvai costă 3.5 TL/călătorie (1.75 lei) însă nu-l poți achiziționa decât cumpărând un card de la tonomatele din stații, pe care-l vei încărca pe loc sau ulterior când se termină creditul.
Cum ajungi din noul aeroport în oraș?

Există un bus cu program non-stop și plecări o dată la 40 minute. O călătorie durează aproximativ o oră iar prețul unui bilet doar dus este 30 TL/persoană (15 lei). Îl poți lua de la ghișeele terminalului de plecări pentru autobuze sau direct de la șofer, iar plata se face cash sau card în ambele situații. Doar urmează indicatoarele către Havaist Bus de îndată ce te îndrepți spre ieșirea din aeroport.

Pont: imediat ce cobori din autobuz, fă o poză orarului pentru retur. Programul diferă de la stație la stație iar dacă vei pleca din același loc îți va prinde bine să știi dinainte la ce oră e nevoie să fii în stație. Altfel, vei plăti 150 TL (80 lei) pentru o cursă doar dus cu taxiul.

Istanbul în pandemie
Gradina Palatului Dolmabahce
Câteva repere din Istanbul în vreme de pandemie
  • În Istanbul există de ceva vreme restricții de circulație care însă nu afectează turiștii. De altfel, în Sultanahmet restaurantele continuă să fie deschise chiar și cu servire la mese între anumite ore, pe strada principala Mimar Mehmet.
  • Pe stradă se poartă masca fără excepție
  • Fumatul a fost interzis în zonele intens circulate cum sunt Taksim sau Bulevardul Istiklal. Poliția e prezentă peste tot așa că nu încerca să fentezi regulile.
  • Magazinele din zona Istiklal sunt deschise, atmosfera generală pe stradă fiind una plăcută. E adevărat că Istanbul nu mai e aglomerat ca altădată. E plăcut să poți merge fără să te calce cineva constant ?
  • O cartelă SIM Turkcell costă în aeroport 220 TL (110 lei) și are 25Gb cu o valabilitate de 90 zile de la achiziționare. În tot acest răstimp se poate reîncărca cu 6Gb până la 14Gb la prețuri care variază între 50 TL (25 lei) până la 70 TL (35 lei). Vei avea nevoie sigur de internet!

Orașul de pe două continente va rămâne mereu cea mai bună opțiune pentru iubitorii de citybreak-uri lejere, ieftine și aproape de casă. Nu uita însă să urmărești constant noile restricții de circulație și listele actualizate. N-ai vrea să pleci fără să știi ce te așteaptă la destinație sau la returul acasă.

Te las cu poze, cum te-am obișnuit,

1130647
1130681
1130679
1130688 1
1130688
1130708
1130702
1130718
1130749
20201130 123632
1130825
1130795
1130835
1130837
1130785
1130783
1130811
1130818

Distribuie pe:

Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.