Cochetam de ceva ani cu ideea de a trăi măcar pentru puțin timp visul american și visam la SUA cu ochii deschiși.
Ba nu era timp, ba nu erau oferte bune (nu voiam să economisesc o viață banii pentru vacanța asta), ba mergeam pe nepusă masă într-o altă destinație doar pentru că erau oferte bune la zboruri ș.a.m.d.

Zborul
Într-un final am facut pasul cel mare și am obținut viza (am scris despre asta aici) și…surpriză: în ziua în care am ieșit din ambasada SUA, fericiți că am facut primul pas spre tărâmul făgăduinței, s-a produs și miracolul: oferte la zborurile către Las Vegas exact în perioada în care voiam.
Preț foarte bun pentru SUA în aprilie de Paște (2019): aproximativ 380€/persoană doar cu bagaj mare de mână și două escale, una la Londra și alta la Chicago.
Buuuun, zis și făcut. Anunț cealaltă jumătate că s-a întâmplat minunea și stabilim să ne ocupăm de bilete și cazare.
Ai reținut prețul de mai sus, da? Ei bine, la fel și alții. Astfel, imediat după serviciu când ne-am apucat de treabă, preț de aproximativ trei ore singurul chilipir către SUA pe care l-am mai găsit și rezervat a fost (în aceleași condiții) la 450€/persoană. „Nu-i rău având în vedere destinația”, mi-am zis. Și n-a fost.

Cazarea în SUA
După bilete a urmat partea cu cazarea. SUA NU e ieftină!
Căutările au început inițial pentru Vegas. Deși prețurile depășeau lejer 150$/noapte la hotelurile foarte bune, am reușit să rezerv cu 90$/noapte. Hotelul a fost mai slab, însă foarte aproape de Strip – vestitul bulevard al păcătoșilor.
În Vegas absolut toate unitățile de cazare încasează și un comision de resort, care de multe ori dublează prețul camerei. În cei 90$/noapte menționați mai sus a intrat si comisionul respectiv, deci prețul inițial al camerei era de fapt 50$/noapte.
Dacă ne întoarcem în SUA vom opta pentru același hotel la Vegas, pentru că raportul calitate-preț a fost bun și am putut să facem alte lucruri cu banii pe care i-am fi dat pentru o cazare într-un hotel mai bun, în care oricum n-am fi petrecut foarte mult timp.
Sejurul avea să dureze 8 zile. Și cum în Vegas nu prea ai ce face mai mult de 2-3 zile, ne-am hotărât rapid să vedem și L.A.
Cazările găsite undeva prin zona West Hollywood, unde cel mai mic preț la un hotel (dacă pot să-i spun așa) trecea lejer de 80$/noapte, nu m-au convins așa că am rezervat prin AirBnb o căsuță în Beverly Hills 90212. Nu, nu e typo, era la două numere distanță și 5 minute de mers pe jos de celebra zonă 90210 :D. Și a costat 130$/noapte. „Chilipir”.

Ne-am ocupat și de partea logistică și am închiriat mașină cu aproximativ 350$/5 zile cu asigurare full inclusă. Deși ne-am fi dorit un road-trip clasic american într-o rulotă, timpul nu ne permitea. Așa că am rămas la varianta clasică. Dacă totuși ești dornic de o astfel de experiență, poți citi pe În Sandale despre cum au făcut ei.
Plecarea
A venit ziua plecării. Super entuziasmați, o luăm din loc spre aventura către SUA, ce avea să dureze atât de puțin.
Unii au zis că nu-i normal să pleci în State pentru o săptămână: prea obositor, prea puțin timp și prea multe de văzut acolo, dar ce să-i faci? Te pui cu mine? 😀

Drumul spre SUA
Drumul a fost ÎNGROZITOR. Da, chiar și eu, cel mai aprig călător care ar pleca și în Maldive în city break, am ajuns la concluzia asta. Am crezut că nu se mai termină.
La îmbarcarea spre Chicago am avut parte de un mic interviu iar decolarea nu a avut întârziere. Avionul pe jumătate gol ne-a descrețit frunțile, făcându-ne să ne gândim la cât de bine vom dormi în cele 8 ore.
Ei aș! Filme, muzică, mâncare bună si multă nerăbdare. Prea multă aș zice.
Zborul nu ni s-a părut foarte lung, însă având în vedere diferența de fus orar și faptul că din București am decolat foarte dimineață, momentul aterizării la Chicago a venit cu revelația: mai avem 2 ore și apoi mai zburăm alte 4.

Chicago nu ne-a întâmpinat foarte frumos, cel puțin nu așa cum ne așteptam noi și anume civilizat și rapid.
Un puhoi de oameni care debarcau în acelasi timp din câteva aeronave cu 300 + de locuri, se îndrepta vertiginos către cele câteva ghișee de la punctul de frontieră.
Da, doar CÂTEVA ghișee.

Procedura spunea că dacă vii din Europa în SUA, după trecerea frontierei ești nevoit să mergi către benzile de bagaje pentru identificarea bagajului.
Asta presupune găsirea bagajului pe benzi, verificarea că îți apartine și predarea lui către persoanele abilitate să-l trimită către aeronava în care urmează să te îmbarci și tu.
Închipuie-ți ce amalgam de gânduri (ca să nu spun altfel) era în capul meu când am realizat că există probabilitatea să nu urcăm în avionul spre Vegas, văzând cozile imense de la frontieră și știind că e nevoie și de identificarea bagajelor.
Ne-am așezat cuminți la coadă și am așteptat să se termine coșmarul drumului nesfârșit. Însă pe măsură ce trecea timpul realizam că nu-i nici cea mai mică șansă să prindem următorul zbor.

Mi-am luat inima-n dinți și asumându-mi că drumul nu se termină așa repede am întrebat pe cineva din personalul aeroportului ce putem face în situația dată. Răspunsul nonșalant a fost: „nicio grijă, va îmbarcați în urmatorul, zborurile din Chicago către Vegas sunt la interval de o oră, până dimineață, toți fac așa”.
Replica a venit ca o confirmare a faptului că nu vom zbura conform orarului inițial. Eram tare fericiți…(ai simțit sarcasmul?)
Timpul trecea, ceasul arăta că nu mai sunt șanse de zbor prea curând însă minunea s-a produs: au mai deschis câteva ghișee și am înaintat cu curaj către bagajele care ne așteptau cuminți și abandonate undeva pe una din benzi.

Dupa un real maraton pentru identificarea lor și alergat efectiv către shuttle-ul ce ducea la poarta de îmbarcare spre Vegas, am realizat cu stupoare ceva: ceasurile telefoanelor nu erau corect actualizate la fusul orar din Chicago (pentru că nu aveam internet), iar calculul pentru ora de zbor/îmbarcare fusese făcut greșit.
Mai aveam o oră la dispoziție ?
Karma a ținut cu noi și ce crezi? Am avut timp să și mâncăm. Nici nu mai știam pe ce lume suntem (la propriu), însă ne-am îmbarcat într-un final în ultimul zbor. De data asta eram deja pe teritoriul SUA.

Cele 4 ore au părut a fi 8, oboseala și-a spus cuvântul șiiiii am mai îndurat vreo două ceasuri până am ajuns la hotel (greu cu transferul care ar fi trebuit să fie asigurat de unitatea de cazare, până la urmă am luat un bus local cu plecare din 30 in 30 de minute-preț 8$/persoană/sens).

Vegas, baby!
Odată ajunși la hotel (23.00 ora locală) am decis să ne odihnim înainte de ce va urma, așa că după câte un duș (în sfârșit!) am trecut pe silent mode. Pentru doar câteva ore.
N-ai cum să dormi în Vegas, nici nu poți, nici nu vrei. Așa că după vreo 3 ore de somn forțat, ne-am ridicat ca teleghidați din pat și ne-am pregătit pentru a lua pulsul orașului din mijlocul deșertului. Era 02.00 AM.


Ai crede că orașul nu doarme niciodată (stai, ăla e New York). Îți imaginezi o mare de oameni pe străzi, muzică, distracție și destrăbălare. Da’ de unde? Sin City e pustiu la orele indecente chiar și pentru el. Nu tu muzică, nu tu distracție pe stradă ca-n filme, nu tu băutură curgând râuri-râuri, nu tu nimic.


Așa că, nemaiavând putere sau avânt pentru experiențe noi, după cele 234 de ore de zbor (așa le-am simțit noi), mulțumiți că oricum nu pierdeam nimic, ne-am retras din nou la hotel pentru o binemeritată și lungă (de data asta) odihnă.
Ce am făcut în sejurul de 8 zile? Revin cu detalii.