Ce poți face în Atena – scurt ghid pentru un city break de weekend

Ianuarie 2020. În afară de câteva știri răzlețe referitoare la virusul nou apărut în China, nimic nu prevestea ceea ce avea să fie cel mai mare blocaj al turismului din zilele noastre. Așa că am făcut din nou bagajele și am fugit pentru câteva zile în Grecia. Încă eram cu gândul la soarele puternic din Sri Lanka, din care abia ne întorsesem cu gândul de a alunga și din Europa urmele iernii.

Ce poți face în Atena dacă alegi un city break și nu un preludiu pentru un sejur în insule?

Să asculți în fiecare zi povestea orașului șoptită de străzile încărcate de istorie, să-i înțelegi trecutul zbuciumat și să te lași purtat în contemplare pe cele mai înalte coline ale metropolei.

Atena nici măcar nu este despre obiective turistice. Este despre Acropole și despre istorie. Cu toate astea, există câte ceva de văzut și în afara celebrei coline. Atena e un oraș simplu, ușor de trăit și de simțit. Nu eram pentru prima dată acolo, însă a părut că fiind ultima călătorie din 2020, atât de tare i-am îmbrățișat aromele și culorile.

Ce poți face în Atena
Ce poți face în Atena
Ce poți face în Atena
Ce poți face în Atena

Transfer aeroport-oraș

Cel mai simplu poți ajunge în centrul orașului cu metroul pe care îl iei direct din aeroport. Ieși de la terminalul sosiri și în 5 minute ești pe peronul de la care pleacă din 20 în 20 de minute câte un tren spre centrul Atenei. Un bilet costă 10€/persoană/sens iar călătoria durează aproximativ 40 de minute. Există și varianta autobuzelor care fac legătura cu stațiile de metrou sau direct cu centrul Atenei, însă durata transferului ajunge până la 90 de minute. Prețul pentru o astfel de opțiune este 5€.

Cazare în Atena

Există o mulțime de opțiuni în orașul ăsta, și aproape toate sunt concentrate în zona centrală. Poți alege ceva în zonele Plaka, Syntagma, Monastiraki și Omonia, sau chiar în zona Acropole. Prețurile sunt decente iar condițiile de cazare pot depăși uneori așteptările.

În weekendul nostru prelungit la Atena am optat pentru Hotel Athens 4. Este ultracentral- 5 minute de mers pe jos de la stația de metrou Monastiraki și alte 5 minute până în orice punct de interes turistic al centrului vechi (excepție face Acropole, până la care se pot face maxim 15 minute pe jos), recent renovat, iar curățenia este impecabilă. Se respectă întocmai standardele în domeniu, iar micul dejun e delicios și se aseamănă cu cele servite de hotelurile aparținând lanțurilor de renume. Prețul a fost destul de mic iar personalul s-a comportat excepțional. Poate și pentru că managementul are rădăcini românești 🙂

Singurul dezavantaj este dimensiunea camerelor standard (un pic prea mici, aș spune), însă nu mă pot pronunța și cu privire la alt tip de camere pentru că nu am putut verifica.

20200125 173443 e1617261055900
PSX 20200125 185008 e1617261011890
20200124 100338 e1617375595129
PSX 20200125 192354 e1617260951784
PSX 20200126 121448 e1617260922457
PSX 20200125 185032 e1617261108391
PSX 20200124 192652 e1617261212886

Obiective turistice în Atena

Acropole

Cine n-a auzit de Acropole? Cine n-ar vrea să vadă vestitul simbol grecesc? E atât de impunător și atât de iconic pentru oraș, încât Atena se poate transpune în Acropole. În fapt, Acropole se traduce prin „orașul de sus”. Dacă te cazezi în zona Plaka sau Syntagma, poți ajunge pe jos la relicvele cocotate pe stanca ce veghează asupra orașului vechi de 7.000 de ani. Dacă ai cazare în alte părți ale orașului, ajungi ușor cu metroul până la stația Acropolis (intuitiv, nu?). Un bilet pentru o călătorie costă 1.5€ iar intrarea la Acropole este 20€. Pentru Muzeul Acropolelor va trebui să achiți o taxă suplimentară de 5€ dacă vii în sezonul de iarnă/primăvară, sau 10€ dacă vii din vară până în toamnă.

Ce vedem în situl care adăpostește faimoasele vestigii? Traseul este oarecum marcat, iar turiștii pot urmă cărările pe alocuri asfaltate ale zonei, până în punctul cel mai înalt de unde Partenonul închinat zeiței Atena veghează asupra întregului oraș. Priveliștea e superbă de acolo de sus, iar templul construit din marmură strălucește așa de frumos în lumina soarelui! Platoul pe care este construit atrage după sine vânturi puternice, așa că dacă vii în perioade reci, asigură-te că ești bine înfofolit/ă.

Tot pe platou, în imediata apropiere a Partenonului, o să vezi și Templul Erechteion. E închinat tot zeiței războinice și a fost construit în secolul V pentru a adăposti o statuie antică a zeiței Atena. Templul glorifică orașul de la poalele acropolei, prin supraviețuirea unui trecut tulburat de abuzuri și neglijență, dar rămâne una din cele mai distinctive clădiri din antichitate.

Templul închinat zeiței Athena Nike sau Templul Victoriei Neînaripate, comemorează înfrângerile perșilor de către greci și găzduiește o altă statuie a Atenei, de data asta fără aripi. Se spune că a fost sculptată așa pentru ca zeitatea să nu poată pleca departe de oraș, lăsându-l fără protecție.

La coborâre, sub Acrople, oprește-te puțin la Teatrul lui Dyonisos. E considerat locul de naștere al teatrului european și a fost construit în cinstea zeului Dyonisoss. Pe vremuri putea găzdui peste 15.000 de spectatori pe locuri din calcar sau tronuri de marmură, iar în prezent are o capacitate de doar 20 de rânduri. Timpul și-a pus puternic amprenta asupra lui… Dacă alegi să nu urci pe acropolă și vrei să vezi doar teatrul, plătești o taxă de intrare de doar 2€.

Foarte aproape de Teatrul lui Dyonisos este și Odeonul lui Herod Atticus. Acesta era folosit în antichitate pentru festivaluri muzicale și a fost conceput pentru a găzdui 5.000 de persoane. Monumentul a fost restaurat acum 70 de ani iar în zilele noastre încă e folosit pentru spectacole de teatru antic sau concerte. Noi chiar am observat recuzita amplasată pe scena flancată de rămășițele zidurilor, cândva solide și impunătoare. Un bilet de intrare costă 1€, dacă nu ai dispoziție pentru a urca mai sus pe acropolă.

PSX 20200125 191849 e1617261292931
Ce poți face în Atena
Ce poți face în Atena
received 589049241643217
Agora din Atena

Agora era piața publică a orașelor din Grecia antică. Cea din Atena se află în cartierul Monastiraki și e vestită pentru întâlnirile filozofice dintre Platon, Socrate și Sofocle sau pentru adunările politice și religioase. Timp de mai bine de un mileniu, Agora din Atena a fost sufletul orașului pentru toate evenimentele importante ce aveau loc în mica urbe. A fost distrusă în timpul invaziei persane și readusă la viață după ce Atena a devenit capitala Greciei. N-ai cum s-o ratezi, e chiar în centru.

Muzeul Național de Arheologie

Nu ai cum să ajungi într-un oraș vechi de 7 milenii – capitală europeană – fără să afli și despre moștenirea culturală. Muzeul Național de Arheologie e cel mai mare din țară iar artefactele datează din preistoric până în antichitatea târzie. Există aici o colecție de peste 10.000 de sculpturi, bijuterii, obiecte decorative și vase. Spațiul de 5 etaje al clădirii neoclasice în care se află exponatele, e structurat în galerii împărțite în funcție de tipologia obiectelor expuse, plus o arhivă de fotografii și câteva laboratoare.

Muzeul se află lângă Politehnica Națională din Atena și poți ajunge cu metroul până la stațiile Omonia sau Victoria. Costul unui bilet de intrare este 6€, iar pentru un scurt tur virtual sau alte informații referitoare la transport, poți intra aici

Olympieion (Templul lui Zeus)

Îl găsești în imediata apropiere a cartierului Plaka, sub Acropole, lipit de Parcul Național. Construcția a fost finalizată în timpul domniei Împăratului Hadrian, iar în zilele noastre mai putem admira doar 16 coloane din cele existente inițial. Prețul unui bilet de intrare în spațiul din care se poate admira templul, este 16€. Poți rezerva și în avans, dând click aici.

Portul Piraeus

Este, evident, cel mai mare port din Grecia și punctul principal de plecare către insulele din Marea Egee sau Estul Mediteranei. Din Piraeus poți ajunge în câteva ore în Naxos, Păros, Mykonos sau chiar Santorini. Oferta e variată iar insulele sunt pe alese. Mai ales dacă ai timp și ești în căutare de plaje și nisip după experiența continentală din Atena.

Și orașul Piraeus e drăguț. Ajungi ușor cu metroul până la stația cu același nume și poți vizita – în afară de centru sau port – și faleza plină de terase și restaurante, Teatrul Municipal, Catedrala Sfânta Treime, Biserica Sfântul Nicolae, Biserica Sfântul Spiridon, Biserica Sfântul Ion, Biserica Sfinților Constantin și Elena sau Biserica Sfântul Dyonisos (în Piața Dyonisos).

Ce poți face în Atena
20200125 103929 e1617261149133
20200126 101511 e1617260899980
Ce poți face în Atena
Obiective turistice Atena
PSX 20200125 191148 e1617375542636
Syntagma, Monastiraki și Plaka

Eu îi zic zonei ăsteia, Sfânta Treime a cartierelor din Atena 🙂 Sunt cele mai căutate în materie de obiective turistice, cazare sau mâncare.

În Syntagma Square poți încerca un super-brunch la restaurantul de la etajul 8 al hotelului Grand Bretagne, de unde priveliștea asupra orașului e spectaculoasă. De mâncare nici nu mai pomenesc, iar arhitectura hotelului este și ea un obiectiv în sine.

Cartierul Monastiraki e vestit pentru ruinele Bibliotecii lui Hadrian, pentru Agora, pentru piața de vechituri (de unde mi-am luat căciula strident colorată) dar și pentru zecile de terase și restaurante de la bucătăriile cărora care se înalță în văzduh arome puternice de preparate locale. De la mesele de afară, ai ca bonus aproape întotdeauna vedere la Acropole.

Plaka e chiar la poalele acropolei, cu ale ei străzi pietruite, alei înguste și case decorate cu cele mai colorate și înmiresmate flori. Poți savura o cafea la una din cafenelele de pe trotuarele cartierului sau te poți plimba ore în șir prin bazarul plin cu buticuri cochete. Intrarea în zona asta se face ușor din Syntagma.

Te las cu poze, pentru că sunt gata-gata să caut o portiță pentru un sejur în minunata Grecie 🙂

received 487744732146372
PSX 20210331 172846
PSX 20200124 194345 e1617261177646
PSX 20200126 121242 e1617260840280
20170930 113828 1 e1617261553926
PSX 20200126 121301 e1617260817203
PSX 20200126 121559 e1617260789219
PSX 20200128 232358 e1617260762825
Atena obiective turistice
Atena obiective turistice

Distribuie pe:

Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.