KLM strikes again! Astăzi este final de campanii la mai toate liniile aeriene așa că am găsit pe ultima sută de metri, combinații de zboruri către o destinație îndepărtată și oarecum exotică: Beijing.
Mi-a atras atenția în mod deosebit perioada Paștelui, pentru care KLM oferă zboruri la 483€/persoană, cu bagaj de mână de 12kg inclus.
Din Beijing se pot vizita Marele Zid Chinezesc; armata de teracotă de la Xian; Orașul Interzis sau chiar Shanghai și Hong Kong. Este bine cunoscut faptul că în China există o rețea feroviară extrem de bine pusă la punct. Legăturile aeriene sunt și ele facilitate de multitudinea de aeroporturi construite. Așadar, din orice oraș mare al Chinei se pot vizita atât pe cale aeriană cât și pe cale terestră toate obiectivele turistice.
Cu titlu de exemplu, un bilet de tren doar dus între Beijing și Shanghai costă 75$/persoană iar o noapte de cazare într-unul din marile orașe pleacă de la 30$/noapte/cameră dublă.
Obiectivele turistice se pot vedea atât pe cont propriu cât și cu tururi organizate cu plecare din Beijing.
Perioada optimă de mers la Beijing este primăvara sau la început de septembrie când se termină perioada concediilor iar numărul turiștilor scade simțitor.
Clima este și ea prietenoasă la inceput de primavară sau toamnă. Așadar perioada Paștelui este optimă pentru un sejur la Beijing.
Pentru a vizita China este nevoie de viză turistică. Aceasta se obține de la Centrul de Vize pentru China din București și costă 280 lei/persoană pentru o singură intrare.
Las mai jos două link-uri pentru simulări de zbor către Beijing:
–Zbor Paște
–Alte perioade la preț la fel de bun
Enjoy!
One thought on “Beijing: Vacanță ieftină de Paște 2020”
This article was truly eye-opening; I learned so much! Your insights on travel-related topics have expanded my perspective greatly. Thank you for taking the time to share this with us. We had discussed a similar topic about travel tips on TravelForums. I look forward to seeing more of your work in the future! Amazing content, I both learned and enjoyed reading it.